Eu Sunt Alina Roxana Petcu

Mindset & Life By Design® Coach pentru antreprenori și lideri care vor claritate, curaj și rezultate sustenabile, fără burnout.

Îmi place să lucrez cu oameni determinați care vor mai mult de la viață, susținându-i să prospere in viața personală și profesională, prin dezvoltarea unor noi mecanisme de gândire și de comportament, care îi ajută să fie puși în orice companie, orice echipă sau context și pur și simplu să exceleze.

Când nu lucrez pentru pasiunea mea, îmi încarc bateriile alături de familie, mă joc cu cei mici sau petrec timp în natură. Îmi plac valurile mării, brioșele cu fulgi ciocolată și iubesc discuțiile cu sens.

Pregătire Profesională

Nu cred în procese lungi și teoretice, fără aplicare practică. Abordarea mea în coaching este strategică, structurată și orientată către rezultate reale.

Am o gândire analitică, inginerească, și conduc fiecare proces de coaching 1:1 prin claritate, soluții concrete și implementare consecventă.

Cred cu tărie că nu poți ghida pe cineva acolo unde tu nu ai fost. Din acest motiv investesc constant în propria mea dezvoltare personală și profesională, pentru a-ți oferi un cadru solid, validat și actualizat.

Certificări relevante

Certified High Performance Coach

În urma acestei Certificări am dobândit unelte și sisteme extraordinare prin care te pot susține să obții succes pe termen lung, în timp ce îți menții niveluri înalte de Claritate, Focus, Influență, Energie și Productivitate.

Mindvalley Certified Coach

Program intensiv de certificare in Life Coaching, cu focus pe 4 piloni: Prezență, Organizarea Minții, Bioengineering, Conectare. Six Phase Meditation Trainer.

Positive Intelligence Coaching

Aici mi-am însușit tehnici de schimbare a tiparelor de gândire și de comportament prin demontarea sabotorilor mentali și tehnici de fitness mental.

Center for Executive Coaching

Aplic metodele acestui program din 2019, în ședințele zilnice de coaching 1:1 și workshopurile de grup pe care le organizez ca Leadership Coach.

Facilitator în Metoda Demartini

Prin acest training și certificare am dobândit tehnici și metode de reprogramare mentală prin echilibrarea percepțiilor.

Facilitator în Determinarea Valorilor Personale (Demartini)

În urma acestei certificări am preluat procesul unic de determinare a valorilor personale, pe care îl aplic în fiecare program, pentru alinierea obiectivelor cu valorile reale ale clientului.

Coach Certificat in Sindromul Impostorului

Această certificare ne permite să lucrăm cu un cadru structurat, bazat pe metode validate științific. Fiecare sesiune este construită în jurul mecanismelor reale ale sindromului impostorului, pentru rezultate concrete și durabile.

Perspectiva Face Diferența

Citatul meu preferat este următorul: "Atunci când schimbi modul în care privești lucrurile, lucrurile la care privești se schimbă." - Dr. Wayne Dyer

Te invit să ne cunoaștem și să te susțin să îți schimbi perspectiva asupra realității și a posibilităților care se află în fața ta, pentru a avea o viață împlinită din punct de vedere personal și profesional.

Experiență profesională

Activez în domeniul coaching-ului din 2015, cu misiunea de a susține oameni ambițioși să își construiască viața și cariera prin claritate, structură și asumare.

De-a lungul anilor, am facilitat conferințe și seminarii de dezvoltare personală, am coordonat grupe de mastermind și cursuri de public speaking și am lucrat în sesiuni de coaching 1:1 și de grup cu profesioniști din medii variate — atât în sectorul privat, cât și în instituții publice, școli și licee.

Din 2019 activez ca Leadership Coach într-o companie globală din industria IT, unde susțin lideri și manageri internaționali în procese de coaching individual și de echipă, unde explorăm subiecte precum:

  • dezvoltare personală și profesională

  • mindset și restructurarea tiparelor de gândire

  • managementul timpului și prioritizare strategică

  • implementarea de obiceiuri sustenabile

  • comunicare și negociere

  • leadership și influență

  • alinierea obiectivelor cu valorile personale

  • strategii de performanță sustenabilă

Ceea ce m-a învățat această experiență este că, indiferent de poziție sau industrie, provocările sunt surprinzător de similare: îndoială, presiune, standarde ridicate, dorința de a face mai mult — fără a te pierde pe tine.

De aceea, în fiecare proces pe care îl conduc, îmbin strategia cu profunzimea, structura cu empatia și acțiunea cu reflecția și momentele de conștientizare.

Creăm împreună un spațiu în care poți să îți recâștigi curajul, să îți asumi vizibilitatea și să îți susții poziția fără teamă sau epuizare.

Vrei rezultate extraordinare în viața și în cariera ta?

Sunt aici pentru a te ajuta să găsești cea mai scurtă și eficientă cale de a fi, de a face și de a avea mai mult și să atingi excelența în viața personală și în carieră.